As vrea sa ploua. Dar atat de tare imi doresc incat tind sa cred ca palcul dens de nori de afara se datoreaza rugamintii mele. Imi doresc cu ardoare sa vad stropii mari cum cad, iar apoi sa alerg spre ei cu parul despletit, cu picioarele goale si cu bratele larg deschise. Cad in genunchi si ii rog sa-mi alunge gandurile negre, sa spele momentele obscure. Ii rog sa imi racoreasca obrajii arsi de lacrimile gri si sa imi curete aripile de plumb, asa de grele… Ropotul picurilor pe trupul meu imi vor sopti un  cantec dulce si linistitor. Cor va fi covorul ruginiu, in timp ce vantul delicat va purta ruga mea catre inalt. Ma rog la nori sa planga peste mine, sa ma acopere cu lacrimile lor si sa nu se mai opreasca. Ostenita ma ridic si privesc catre inalt. Zambesc cu amar si privesc catre siroaiele de apa. Sub privirea-mi goala gandurile mele se scurg. Si apa e atat de neagra. Imi privesc sufletul. Nu mai e negru. E gri. Rog arborii sa multumeasca norilor si incet ma departez. Ajung acasa si privesc patul rece. Pentru o clipa ezit. E atat de gol. Imi intind corpul frant si adorm. Adorm cu parul ud, cu hainele mangaiate de ploaie si cu obrajii reci. Deja e noapte. Si visez…