probabil ca in pre-ziua sustinerii licentei ar trebui sa scriu despre cu totul altceva decat elementul itchy&stanjenitor infim care m-a determinat sa deschid caseta asta de blog. ar trebui sa postez un fragment din lucrare si sa astept demontarile publicului- inaintea acelora care se vor petrece in timp real, smulgandu-ma din coconul seren al lucrului solipsist pe un text care s-ar putea sa nici nu arate asa cum, conform nu stiu caror norme, ar trebui. sau ar trebui sa va spun ca ascult let the good times begin a lui isobel campbell si incerc sa not think of tomorrow. sau ar trebui sa raman pe covor, subliniind fragmente de ne-omis si mazgalind cuvinte de pronuntat cu prinos de emfaza, intrebandu-ma cu naduf ce s-a ales de calitatile mele retorice si unde e pustoaiaca aia care credea in ea insasi si putea tine un speech coerent fara nimic scris dinainte si gandindu-ma la cum  am sapat dupa ea toata dimineata si i-am purtat jeansii ideali (gasiti 8 ani prea tarziu si dovedindu-se incarcati cu fel de duh al situatiilor coincidente plictisitor de tipic stranii), insa nu am descoperit decat un fel de tacere empatica si un fel de incurajare patetica pre  toate limbile apelativelor dragastoase care mi-au fost adresate vreodata.dar asa a fost mereu… de aceea, revin la problema mea offtopic (topicul zilei, se intelege). am ascultat de dimineata you owe me nothing in return a lui alanis morisette (versurile, aici) si m-a deprimat groaznic ideea ca da, la un moment dat am gandit si simtit asa, dar nu stiu, zau, ce a mers prost, cand s-a produs declicul, cand am incetat sa fiu acea prezenta altruista si gata sa se sacrifice in numele unor lucruri vecine cu legenda, cu basmul. si-apoi, recitesc entryurile de pe acest blog, si vad cum, luna de luna, ceva m-a adus tot mai aproape de nenorocita cinica si dezamagita irecuperabila care sunt acum. ceva pe care l-as redescrie cu primele randuri dintr-un post de prin 2008: anii care n-au sa-mi aduca nimic bun, in ciuda tuturor revelioanelor reusite acasa, cu ai mei, sau in apartamentul putin igrasios al altcuiva, cu cine stie cine, anii de la care o sa astept tot soiul de surprize mirobolante si care se vor multumi sa lase, ca valurile, iarna, gunoaiele relative ale acestei vieti din start prost plasate in timp si spatiu (stress, slujbe, compromisuri, umilinte, riduri, experimente esuate pe acelasi cord deschis in fata unei serii limitate de oameni care, la un moment dat, au zambit/vorbit frumos/promitator, si care, in ciuda tuturor precautiilor, din ce in ce mai vagi, cu trecerea timpului si cresterea procentului de disperari aferente crizelor de imbatranesc si raman singura, trec testele tot mai usor). i expected times like this.