• Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • +40 232 267.582 (3)
Consultare publică privind replantarea teilor și Sărbătorile Iașului

Joi, 20 august 2015, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Roznovanu, Mihai Chirica, viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Iaşi, a prezentat în detaliu modalitatea prin care ieşenii vor fi consultaţi în privinţa oportunităţii replantării teilor pe pietonalul Ştefan cel Mare.

În urma întâlnirii avute miercuri, 19 august 2015, cu reprezentanţii grupului „Iaşul iubeşte teii”, au fost convenite condiţiile în care va fi organizată consultarea populară a locuitorilor Iaşului. Astfel, vor fi tipărite 12.000 de buletine de chestionare publică care vor fi distribuite în opt locuri. Pe lângă cele cinci centre de cartier, chestionarele vor fi distribuite în alte trei locuri amenajate în cartierul Alexandru cel Bun, Bv. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Parcul Copou. În fiecare dintre aceste puncte vor activa reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Iaşi şi grupului „Iaşul iubeşte teii”. Chestionarele vor fi înseriate, iar după completarea lor de către cetăţeni cu nume, prenume, adresă, număr de telefon, vor fi introduse de către aceştia în urne speciale, sigilate.

Campania de consultare publică se va desfăşura în perioada 25 august - 25 septembrie 2015. Deschiderea urnelor va avea loc pe 25 septembrie în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iaşi, numărarea voturilor urmând a fi făcută de o comisie formată din reprezentanţii municipalităţii şi ai grupului „Iaşul iubeşte teii”.

„Rezultatul acestei chestionări va fi făcut public într-o conferinţă de presă şi, în funcţie de acest rezultat, vom parcurge etapa a doua. Dacă răspunsul este favorabil pentru replantare, vom demara procedura de achiziţie a arborilor şi, ulterior, campania de plantare a acestora în prima decadă a lunii noiembrie”, a declarat Mihai Chirica.

Proiectul poate fi consultat la toate Centrele de Cartier ale municipalităţii, cât şi la adresa www.iasuliubesteteii.ro

În aceeași perioadă, Primăria Municipiului Iași organizează și o campanie de consultare publică pe tema structurii și conținutului ediției a XXV-a a Sărbătorilor Iașului. Chestionarul privitor la acestea este disponibil în cele opt locuri menționate, precum și online, pe site-ul dedicat www.sarbatorileiasului.ro

Sursa: Curierul de Iași

Pe canalul Youtube al Primăriei Municipiului Iași puteți urmări înregistrarea conferinței de presă susținute de Mihai Chirica