• Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • +40 232 267.582 (3)
Ședință a Consiliului Local Iași

Bugetul municipiului Iaşi pe anul 2014 a fost aprobat de consilierii locali întruniţi în şedinţa extraordinară de joi, 30 ianuarie 2014. „Vreau să subliniez faptul că acest buget nu cuprinde nici o mărire de taxe şi impozite locale. Priorităţile bugetului sunt foarte clare, prin modul în care l-am întocmit încercând să acoperim toate activităţile propuse”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.

Bugetul are venituri estimate de 848 de milioane de lei, din care 330 de milioane reprezintă venituri proprii. Cheltuielile noului buget se ridică la 909 milioane de lei, majoritatea acestora (41,6%) fiind îndreptate către susţinerea proiectelor bazate pe fonduri europene, urmate de cheltuielile cu personalul din învăţământul preuniversitar şi asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi (21,7%) şi garanţii şi datorii de rambursat (7,5%).

În şedinţa din 30 ianuarie au mai fost aprobate proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Iaşi nr. 179 din 28.09.2012 pentru aprobarea noii valori a  indicatorilor tehnico-economici şi  a bugetului aferent proiectului „Regenerare urbană zona Lăpuşneanu – Piaţa Unirii”, proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al SC Tehnopolis SRL şi proiectul de hotărâre privind repartizarea excedentului Municipiului Iaşi înregistrat la 31 decembrie 2013.